”PNL a obținut la alegerile parlamentare doar 74 de mii de voturi în plus, comparativ cu anul 2016. Asta în condițiile victoriilor de la locale și europarlamentare și ale unui PSD slăbit. Iar pierderea alegerilor a fost urmată de negocieri nu tocmai inspirate pentru formarea acestui guvern”, a scris Gorghiu pe Facebook.

Senatoarea susține că alegerile interne din PNL vor fi ”un test de maturitate politică” pentru liberali și pentru țară. 

”În 2016, după rezultatele alegerilor, eu mi-am dat demisia. Cred în obligația asumării eșecului de către orice șef de partid. Dar avem un Congres în cadrul căruia să discutăm deschis ce vrem de la noi, ce vrem noi pentru România”, a mai scris Gorghiu.

În răspunsul la un comentariu, în care un internaut i-a spus că , din punctul său de vedere, Ludovic Orban este un liberal cu vechime, mai pregătit decât premierul, senatoarea a răspuns că nu îi pune la îndoială experiența și competența actualului lider al partidului, dar că ”este nevoie de o nouă interfață a PNL”. 

”​Nu pun sub semnul întrebării experiența și/sau competența lui Ludovic Orban. Cred că trebuie să își asume politic rezultatele alegerilor 2020. În plus, contextul se schimbă. Este nevoie de o nouă interfață a PNL. Am încredere că Florin Cîțu trebuie să îndeplinească acest rol”, a explicat Gorghiu.

Congresul din PNL va avea loc pe 25 septembrie. 

 

By admin