Alina Gorghiu l-a criticat pe Ludovic Orban pentru scorul obținut la alegerile parlamentare.

 „Cîțu, președinte PNL – singurul proiect corect! PNL a obținut la alegerile parlamentare doar 74 de mii de voturi în plus, comparativ cu anul 2016. Asta în condițiile victoriilor de la locale și europarlamentare și ale unui PSD slăbit. Iar pierderea alegerilor a fost urmată de negocieri nu tocmai inspirate pentru formarea acestui guvern. Cred în obligația asumării eșecului de către orice șef de partid”, a scris Gorghiu pe Facebook.

Postarea sa a strâns sute de comentarii, cele mai multe critice la adresa premierului Cîțu.

Ce spun internauții despre Cîțu.

„Cîțu mai are de învățat până să poată conduce un partid că PNL! Eu sper ca PNL să aibă creier și s-o gândească corect”, a scris un internaut. Un altul spune că „Domnul Cîțu este un foarte, foarte bun premier, dar un orator de nota cinci. Probabil o să vă egaleze performanțele, dacă ajunge președintele partidului”.

Alina Gorghiu a fost criticată în termeni duri și de alți internauți: „Dacă nu era Orban, locul tău era lângă Tăriceanu la groapa de gunoi a partidului ALDE! Unde se află PNL cu politicieni ca tine care nu își urmărește decât interesul personal? Ce șanse are Cîțu după mintea ta? Dacă pierzi te aștept la AUR? Ai onoare și să pleci din PNL. Nu ești om de partid, Orban trebuie să facă curat să scape de politicieni ca tine!”

Cei mai mulți internauți îl laudă pe Ludovic Orban.

„Îl susțineți pe premier la noua funcție de președinte al PNL, părerea unui vechi penelist. Dl. Ludovic Orban, e mult mai pregătit decât premierul”.  „Orban e cel care a reușit să vă repună pe roate. Acest lucru liberalii nu îl uită, dincolo de manevrele uzuale prealegerilor”.

Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie. Până acum, pentru șefia partidului și-au anunțat candidatura Ludovic Orban și Florin Cîțu.

By admin