Incendiul s-a produs pe 22 mai, într-o zi de sâmbătă, iar focul a fost anunţat, iniţial, „la o anexă gospodărească”. În realitate, era vorba de un depozit cu îngrăşăminte chimice (azotat de amoniu şi nitrocalcar), motiv pentru care salvatorii au evacuat de urgenţă persoanele din zonă și au aplicat un scenariu roșu, reușind să stingă focul în circa 40 de minute și să prevină o explozie uriașă.

Inspectorii Agenţiei de Protecţia Mediului şi comisarii Gărzii de Mediu Bihor au descoperit că magazinul nu deţinea autorizaţie de mediu pentru comerţul cu ridicata a substanţelor chimice și le-au interzis reprezentanţilor firmei să mai păstreze și să comercializeze astfel de produse, potrivit Realitatea Plus.

În loc să se conformeze, reprezentanţii magazinului au continuat să se aprovizioneze cu noi cantităţi de îngrăşăminte chimice, după cum au constatat comisarii Gărzii de Mediu în timpul unui control inopinat făcut la Beiuş.

By admin