Bărbatul de 39 ani identificat de poliţişti joi a fost reţinut la finalul audierilor. Mai mulţi părinţi au sesizat că acesta ademenea fetiţele din parcurile de joacă.

Bărbatul este acuzat şi de această dată de agresiune sexuală şi tentativă la agresiune sexuală, fapte pentru care a mai fost cercetat, judecat şi condamnat şi în trecut, fiind prins după molestarea mai multor minore din Piteşti. 

Bărbatul se afla de relativ puţin timp în Priseaca, judeţul Olt, unde locuia la bunicii săi. A lucrat o scurtă perioadă la o societate de construcţii din Slatina, însă acum era din nou în căutarea unui loc de muncă. Prezenţa lui dubioasă a fost sesizată în mai multe zone ale Slatinei, însă totul a culminat luni, 26 aprilie 2021, când o fetiţă de 8 ani a fost abordată într-un parc de joacă din cartierul Steaua şi determinată să-l însoţească să-i indice, chipurile, bărbatului o adresă. Sora mai mare a fetei a văzut totul de la ferestra apartamentului, l-a văzut pe bărbat cum o ia de după umeri pe sora sa şi pleacă împreună, aşa că a ieşit din apartament şi a strigat la copilă. Atunci, bărbatul s-a speriat şi s-a făcut nevăzut. Poliţiştii au ajuns la scurtă vreme, însă nu au mai reuşit să dea, pe moment, de bărbatul care, înainte să o abordeze pe copilă, încercase acelaşi lucru, în acelaşi parc, şi cu un băieţel.

By admin