„Sunt cinci solicitări transmise din partea unor firme interesate să participe la licitaţie. Două sunt firme româneşti, iar trei sunt din străinătate. Administratorul judiciar al CEH lucrează la elaborarea anunţului de licitaţie, care va fi publicat într-un timp scurt”, a precizat administratorul special al CEH, Cristian Roșu.Potrivit acestuia, cel mai probabil, anunţul de licitaţie va fi publicat după finalizarea procesului de disponibilizări colective din cadrul termocentralei.Peste 600 de angajaţi ai termocentralei Mintia au depus cereri pentru a fi incluşi pe listele de disponibilizări, procesul urmând să fie declanşat după ce Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă în care vor fi stabilite condiţiile pentru concedierile colective de personal de la CEH.„Întregul personal de la Termocentrala Mintia s-a înscris pe listele de disponibilizare. Sunt 607 angajaţi care şi-au depus cereri de disponibilizare”, a menţionat Roşu.Angajaţii CEH care doresc să plece din cadrul companiei prin disponibilizare colectivă ar putea beneficia de o compensaţie în bani în valoare de aproape 10.000 de euro, echivalent în lei, impozitat cu 10%, potrivit propunerilor formulate de conducerea societăţii şi Sindicatul „Muntele”, reprezentativ la nivelul companiei.De asemenea, angajaţii din minerit vor primi venituri de completare timp de patru ani, iar cei din sectorul energetic vor beneficia de aceste sume pentru o perioadă de doi ani.CEH este format din termocentralele Mintia şi Paroşeni şi din exploatările miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan. Compania se află în procedură de insolvenţă.

By admin