”Pornind de la faptul că ieri a fost printr-un telefon, din nou, amenințare cu bombă la Curtea de Apel București și s-a dat peste cap toată activitatea de acolo, să luăm foarte în serios reanalizarea soluției referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin. O să propun această chestiune, pentru că, din păcate, tot mai multe situații în care oameni certați cu legea se folosesc de acest mijloc. Se ajunge la tragedii.

Îmi amintesc și de cazul Caracal, când a fost și atunci o situație și iată că nu s-a rezolvat nici până acum. Este un subiect pe care îl am pe agendă printre priorități. Să vedem care este soluția legală constituțională, astfel încât să se poată întâmpla asta”, a spus ministrul Justiției. 

Reamintim că, anul trecut, CRR a declarat neconstituțională o Ordonanță de Urgență care obliga cumpărătorii să se legitimeze când cumpără cartele prepay. Actul normativ emis de Guvern a fost adoptat după cazul Caracal și a fost atacat de Avocatul Poporului.

 

By admin