Petreceri care țin până dimineața, sticle de băuturi fine, mii de euro cheltuiți și paradă de mașini scumpe. Sunt primele lucruri care îți vin în minte când te gândești la cluburile din Herăstrău. Sunt locurile în care petrecerile țin până în zori.

Foamea de profit a patronilor nu s-a oprit nici în pandemie. Sute de tineri au fost chemați la petrecere într-un club, deși România era în starea de alertă, iar petrecerile erau interzise, relatează Realitatea PLUS.

În spatele petrecerilor, însă, se ascund înțelegeri ascunse, șpăgi și chirii de sute de euro, mult prea mici față de încasările cluburilor ridicate pe malul lacului Herăstrău. Băieții deștepți au pus mâna pe bucăți din parc la prețuri de nimic.

Mai multe pontoane au apărut pe lacul Herăstrău în ultimii ani, chiar unul lângă altul. Asta, pentru că, în încercarea celor care controlează aceste afaceri de a atrage cât mai mulți clienți, le-au oferit acestora posibilitatea ca masa sau distracția să aibă loc chiar pe apă, potrivit Realitatea PLUS.

De exemplu, unul din cele mai scumpe restaurante din zona de Nord plătește o chirie de 925 de euro pe lună pentru 980 de metri pătrați de terasă și 650 de metri de teren. Exemple de acest fel sunt multe.

Astfel, pentru mai bine de 2.000 de metri pătrati, restaurantul deținut, printre alții, chiar și de fosta soție a lui Cristi Borcea, plătește, la fiecare 3 luni, minimum 5.700 de euro chirie pentru spațiu. 

Din cauza acestor construcții, frumusețea lacului, a parcului nu mai poate fi admirată de trecători. Zeci de clădiri și pontoane au distrus peisajul verde al zonei.

Printre cei care au profitat de chiriile mici este și Mitică Dragomir. Fostul șef de la LPF este, potrivit jurnaliștilor de la Hotnews.ro, cel care deține lacul Herăstrău. Pentru luciul apei dar și câteva insule, firma deținută de el plătește puțin peste 3.500 de dolari pe trimestru. Contactat de Realitatea PLUS, Mitică Dragomir nu a răspuns. Primăria Capitalei a precizat, într-un răspuns pentru jurnaliștii de la Hotnews.ro, că „prin derogare, concesiunea se face prin negociere directă între concedent și concesionar, fără întocmirea unui studiu de oportunitate sau caiet de sarcini și fără nici o formă de publicitate”.

Cu alte cuvinte, toate închirierile au fost făcute fără un anunț public și le-a câștigat cine a știut cum să deschidă anumite uși. Contractele de închiriere din zona Herăstrău sunt, însă, mult mai multe. Dar întotdeauna, beneficiarii acestor “favoruri” sunt aceiași oameni care, de-a lungul timpului, au fost apropiați de cei aflați în fruntea țării. De exemplu, Adrian Petrache, un cunoscut apropiat al lui Dorin Cocoș. În același timp, în Herăstrău este prezentă și soția lui Horia Constantinescu, fost șef la Protecția Consumatorului Constanța. 

 

By admin