În districtul Arghanj Khwa, provincia nord-estică Badakshan, luptele între talibani și forțele de securitate au durat două zile. Autoritățile locale au anunțat că militarii au fost forţaţi să abandoneze ultimele puncte de control pe care le mai deţineau.Acest district are o importanță strategică, aflându-se la doar 10 km de capitala provinciei, Faizabad, şi asigurând legătura cu cel puţin alte 10 districte.

Talibanii au cucerit un district și din sudul țării, din provincia Uruzgan. Pentru că nu mai primiseră provizii, forţele de securitate din districtul Chinartoo s-au alăturat insurgenţilor. După Gizab, acesta este al doilea district din Uruzgan care a căzut în mâinile talibanilor în ultimele zile.

Într-un alt atac care a vizat un centru de deminare din provincia Baghlan, în nordul Afganistanului, cel puțin zece geniști au fost uciși și 14 răniți, a anunțat Ministerul de Interne. 

Confruntările durează de cinci zile. 

Retragerea oficială a trupelor americane și NATO din țară a început pe 1 mai, De atunci, cel puţin 14 districte au intrat sub controlul talibanilor. Afganistanul are 34 de provincii şi circa 400 de districte.

Potrivit șefului Comandamentului central al armatei americane (CENTCOM), generalul Kenneth McKenzie, retragerea trupelor americane, care ar trebui să se încheie până la 11 septembrie, a fost realizată în proporţie de aproximativ 50%. În contextul intensificării violențelor, Pentagonul analizează dacă să ceară autorizaţie pentru a întreprinde lovituri aeriene în sprijinul forţelor de securitate afgane, în situaţia în care capitala Kabul sau un alt oraş important se va afla în pericol să fie cucerit de talibani, potrivit Agerpres. 

By admin