Karl Schembri, purtător de cuvânt NRC (Norwegian Refugee Council): „Am lucrat cu aceşti copii în cursul anului pentru a-i ajuta să treacă peste traume, să scape de coşmarurile pe care le au în fiecare noapte din cauza violenţei de care sunt înconjuraţi.”

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Norvegian pentru Refugiaţi reclamă că nu se face nimic pentru încetarea violențelor, conform Realitatea PLUS.

Karl Schembri: „Ce am văzut în ultimele zile a fost că administraţia americană a blocat încercările Consiliului de Securitate al ONU să vorbească la unison, să aibă un punct de vedere în această privinţă..”

Copiii care au scăpat cu viaţă din atacuri nu vor uita niciodată prin ce au trecut.

Copil din programul Norwegian Refugee Council: „Eram în maşină când am fost lovit la mână. Am deschis uşa şi am căzut la pământ. A venit o ambulanţă să mă ia. Aici, la spital, mi-au îngrijit mâna.”

Părinţii celor ucişi, dar şi cei ai supravieţuitorilor, sunt furioşi.

Părinte copil din Fâșia Gaza: „Ce au făcut copiii nevinovaţi? Au tras cu rachete spre evrei? Au fost bombardaţi pe când dormeau în siguranţă în casele lor.”

By admin