“Secţiile ATI sunt verificate zilnic din data de 09.11.2020, în baza unei adrese a Ministerului Sănătăţii – Inspecţia Sanitară de Stat şi a unui ordin intern al ministrului Sănătăţii, solicitându-se o raportare electronică, într-o machetă transmisă de Ministerul Sănătăţii. Controlul conform machetei nu a înregistrat neconformităţi şi nu au fost necesare măsuri de remediere sau sancţiuni”, arată DSP Sibiu, pentru Agerpres.ro.Potrivit sursei citate, inspectorii DSP raportează zilnic date la Ministerul Sănătăţii privind numărul de paturi ATI COVID-19, numărul de pacienţi intubaţi, ventilaţi sau conectaţi la oxigen.

Colegiul Medicilor, reacție de ULTIM MOMENT la scandalul presupuselor abuzuri din ATI. Cine stabilește “balanța între sedarea minim necesară și contenție”Vă reamintim că nu mai departe de zilele trecute, mai exact pe 8 martie, în media au apărut informații explozive oferite de un cadru medical de la Spitalul Județean din Sibiu, potrivit cărora pcienții internați la secția ATI erau tratați în condiții inumane. Aceștia erau legați de mâini și de picioare și chiar sedați pentru că atunci când nu puteau respira se agitau. 

Una din cele mai grave probleme pare să fi fost însă legată de procedura de intubare, și asta deoarece – spunea cadrul medical care a preferat să își păstreze anonimatul până la dispunerea unei anchete în acest sens – în secția ATI se ajunge mult prea ușor la această procedură, chiar și atunci când în realitate nu ar fi nevoie. O și mai mare problemă ține de felul în care se execută această procedură, în condițiile în care în ATI nu intră decât medici rezidenți, fără experiență. În plus, se pare că pacienților li s-ar aplica același tratament, indiferent de afecțiunile de care suferă. O altă problemă semnalată de cadrul medical viza lipsa de comunicare dintre medici și pacienți în cazul unor alte afecțiuni preexistente, altele decât cele legate de coronavirus.

În prezent sunt derulate 2 anchete la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu: una a Corpului de Control al ministrului Sănătății și Inspecției Sanitare de Stat, iar a doua este o anchetă internă a SCJU Sibiu. În paralel, este în derulare și o anchetă penală, în cadrul cărei procurorii sunt în faza de strângere de probe.

Citește și Mărturii CUTREMURĂTOARE despre legarea, de pat, a bolnavilor de COVID-19 la ATI Mureș. Ultimele detalii din ancheta de la Sibiu

 

By admin