Fostul manager de la Spitalul „Victor Babeș” este de părere că, în prezent, se bagatelizează importanța actului medical și că, după relaxarea restricțiilor vom avea de-a face cu noi valuri de creștere a numărului zilnic de infecții cu noul coronavirus.

„Se bagatelizează importanța acestui act medical. Nu trebuie să ne mai gândim la măsuri de protecție, la mască, dezinfectare. Ne putem vaccina oriunde, din mașină, în drum spre un concert. Relaxarea e prea rapidș și dacă vom avea din nou creștere a numărului de noi cazuri, iar restrangem.

Nu au existat, ca în alte state, 3-4 luni de zile să respectăm toți regulile. Relaxăm restrcțiile ca și cum am deschide ușile și geamurile toate odată. Noi mergem pe această idee că închidem un robinet, apoi iar deschidem puțin, să vedem ce se întâmplă. Rezultatul închiderii se va vedea abia peste două săptămâni, timp în care iar mor oameni și se umplu saloanele de Terapie Intensivă. Nu este o tactică bună. Relaxarea pe care și-a luat-o populația, nu cea pe care au dat-o autoritățile, cred că asta este o tactică bună, era suficientă. Alfel nu facem altceva decât să ne pregătim pentru al patrulea val al pandemiei.

By admin