Bărbatul de 55 de ani din județul Prahova este acuzat că în câțiva ani a păgubit mai multe femei, însă de la una dintre ele a pretins o sumă imensă de bani. Pe aceasta din urmă, bărbatul a cunoscut-o pe internet, iar în momentul în care a aflat că este patroana unui magazin, a încercat să o păcălească solicitându-i diverse sume de bani sub pretextul că este atât comisar în cadrul Ministerului de Interne, funcționar al Guvernului sau apropiat al Cotroceniului. 

Într-un an și jumătate a solicitat peste 80.000 de euro, atât pentru intervenții chirurgicale, achiziția unei mașini sau a unei case. 

Acum este trimis în judecată, iar anchetatorii au sesizat că femeia nu este singura păcălită. Din contră, în aceeași situație s-au aflate alte trei femei, păcălite tot prin aceeași metodă. 

By admin