În momentul respectiv, bugetul a fost construit pe legislația în vigoare. Dar noi am adoptat și o startegie privind reducerea deficitului.

„La Senat, amendamentul care prevede creșterea alocațiilor de la 1 ianuarie 2022 s-a votat, la Camera Deputaților nu știu din ce motiv nu s-a adoptat. În aceste condiții mă văd nevoit să aprob OUG în sedință de guvern pentru a mă asigura că merge în direcția reducerii deficitului. De ce să ne oprim doar la dublare când ele pot fi triplate. Vom avea un  plan predictibil. Nu e vorba de dublare, ci de a crește predictibil alocațiile an de an. Așa vom face și cu pensiile și cu salariul minim. Nu înseamnă că ne oprim când se dublează sau se triplează. Nu ne oprim la 300 de lei, ci vor mai crește în perioada următoare. Pot fi și triplate. Dacă este predictibil, vor crește mereu, dacă nu, facem doar creșteri artificiale, ca până acum”, a declarat Florin Cîțu.

By admin