Florin Cîțu a dat exemplul lui Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, care organizează săptămânal conferință de presă și răspunde la întrebările jurnaliștilor.

„Am cerut Ministerului Sănătății ca până săptămâna viitoare să prezinte un raport al activităților, un plan al pandemiei. Până săptămâna viitoare să prezinte un raport din decembrie cu ce au făcut pentru combaterea pandemiei. Am cerut și CNCAV acest lucru. Ministerul Sănătății am spus că ar fi bine să aibă conferință de presă săptămânal, cum e la CNCAV”, a declarat Florin Cîțu, după ședința de Guvern.

Florin Cîțu a cerut miniştrilor să-şi asume până săptămâna viitoare fişa aferentă fiecărui minister privind activităţile, acţiunile şi obiectivele din programul de guvernare şi să le completeze cu măsurile bugetare şi cele de reformă, urmând ca memorandumul care cuprinde aceste aspecte, dezbătut în primă lectură miercuri, să fie aprobat în şedinţa de Guvern următoare.

„Un alt lucru important pe care l-am făcut astăzi, este în primă lectură, un memorandum, şi vă spun de ce în primă lectură, cu tema: monitorizarea şi complexă pe bază trimestrială a acţiunilor întreprinse de Guvern pentru îndeplinirea programului de guvernare, activităţii ministerelor şi diseminarea rezultatelor. De ce este doar în primă lectură, pentru că fişele pentru fiecare minister în acest moment cuprind doar activităţile, acţiunile, obiectivele din programul de guvernare. Vreau ca aceste fişe să fie asumate de fiecare ministru în parte şi ele să fie completate cu acţiunile şi măsurile pe care noi le-am bugetat şi bineînţeles măsurile de reformă. În şedinţa de săptămâna viitoare aş vrea să aprobăm şi acest memorandum şi apoi dăm drumul şi la evaluarea activităţii”, a mai spus prim-ministrul.

Referitor la un eventual certificat verde de vaccinare, premierul a spus că au existat țări care anul trecut acceptau teste, la fel cum se întâmplă și în România. „Nu este vorba de vaccin, e vorba de mai multe forme care existau si anul trecut, mai multe țări anul trecut acceptau și teste de exemplu. Și noi acceptăm teste negative. Nu văd o problemă aici. Un pașaport nu este încă și nu a fost aprobat nicăieri”, a completat Florin Cîțu.

By admin