Fostul șef al Regiei Naționale a Pădurilor „Romsilva” Valerian Solovăstru, în prezent director tehnic al Direcției Silvice Suceava, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Suceava a pedeapsa de doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat după ce a lovit mortal o fată de 12 ani pe o trecere de pietoni, în localitatea Ilișești, din județul Suceava.

Accidentul s-a produs marți, 31 iulie 2018, la ora 9.55, la trecerea de pietoni de pe DN17, lângă școala din comuna Ilișești. 

Valerian Solovăstru se afla la volanul autoturismului de serviciu BMW X5 aparținând Direcției Silvice Suceava și circula cu viteză foarte mare dinspre Suceava. Mașina condusă de Solovăstru a lovit-o mortal pe Albertina Rusu, de 12 ani, din localitate, angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Victima era legitimată la Clubul Sportiv Municipal Suceava, Secția Atletism. Ea era campioană naţională cu echipa la cros, la categoria juniori III.

Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.

By admin