Un anunț în acest sens a fost făcut chiar de fostul secretar de stat pe pagina de Facebook. Ea va lucra în departamentul care se ocupă de prevenția și controlul infectărilor Covid-19. 

Tot din aceeași sursă aflăm că medicul se prezintă acum ca dr. Andreea Căpîlna, se pare, cel de dinaintea căsătoriei.

Andreea Moldovan, acum Andreea Căpîlna, a fost eliberată din funcția de secretar de stat de către premierul Florin Cîțu în data de 14 aprilie, din cauza ordinului de ministru care stabilea noi criterii de carantinare a localităților.

“Este o decizie pe care trebuie cu toţii să o respectăm”, afirma Moldovan, ca reacție la eliberarea sa din funcție de către premierul Cîțu. Întrebată ce va face în continuare, medicul afirma la acea vreme că se va întoarce la activitatea pe care o desfășura la spitalul la care lucra înainte de a fi numită în funcție.

Controversatul ordin care i-a adus eliberarea din funcție prevedea ca nivelul de testare pentru Covid și gradul de ocupare a paturilor din spitale și din secțiile ATI să fie luate în calcul alături de rata de incidență pentru instituirea carantinei. Ordinul fusese publicat în Monitorul Oficial cu doar o zi înaintea eliberării sale din funcție.

By admin