Maşina românilor a fost blocată în trafic de alte două autoturisme. Atacatorii au năvălit spre maşina cetăţenilor români, au deschis portierele şi i-au atacat cu cuţitele pe cei doi care ocupau scaunele din faţă. Şoferul român, în vărstă de 39 de ani, a încercat să scape şi a lovit de mai multe ori maşina care îl bloca din faţă. Acesta a fost probabil şi motivul pentru care poliţiştii au crezut, la prima vedere, că au de-a face cu un accident rutier. Atacatorii au reuşit să fugă înainte ca poliţia să ajungă la faţa locului, iar acum sunt căutaţi de autorităţi. Procurorul din Düsseldorf, alături de o echipă de criminalişti, a început ancheta în acest caz. Potrivit poliţiei din Dusseldorf, incidentul a fost catalogat drept tentativă de omor.

By admin