Imprimanta este necesară liceului pentru activităţile educaţionale curente, dar şi pentru examenul de Bacalaureat pe care elevii cu nevoi speciale îl susţin în aceleaşi condiţii cu ceilalţi elevi, dar redactarea subiectelor se face în Braille, se arată într-un comunicat remis presei.Notarii Camerei Bucureşti au licitat în cadrul evenimentului tablouri, cărţi, manuscrise, gravuri, obiecte de artizanat, dar şi alte obiecte cu valoare istorică şi artistică. Alţi membri ai Camerei care nu au putut participa la licitaţie au susţinut cauza caritabilă prin donaţii în bani.Licitaţia a avut loc la sediul Arhivei CNPB din localitatea Cernica, judeţul Ilfov şi a fost organizată cu respectarea tuturor normelor de protecţie sanitară stabilite de autorităţi.”Notarii din Camera Bucureşti sărbătoresc 1 Iunie în cel mai frumos mod cu putinţă, aşa cum ne-au obişnuit, ajutând membrii comunităţii. Condiţiile extrem de dificile în care elevii Liceului Tehnologic Special îşi desfăşoară activitatea didactică ne-au impresionat şi nu am putut să rămânem indiferenţi. De aceea, am hotărât să sărbătorim I Iunie ajutând fiecare dintre noi să le facem viaţa mai uşoară acestor copii minunaţi. Le mulţumesc colegilor care au organizat evenimentul şi care au susţinut această cauză caritabilă, arătând că sunt din nou, înainte de orice, oameni cu un suflet nobil”, a declarat preşedinta CNPB, Laura Badiu.Camera Notarilor Publici Bucureşti (CNPB) este organizaţia profesională cu personalitate juridică ce reuneşte toţi notarii publici din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, respectiv, Municipiul Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman. În prezent CNPB reuneşte aproximativ 670 de notari. Camera Notarilor Publici Bucureşti este organizată şi funcţionează în baza Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 36/1995, a Statutului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România şi a Regulamentului propriu de organizare şi funcţionare. CNPB a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei sub nr. 3202/N din august 1995. Din anul 2007, Camera Notarilor Publici Bucureşti este înfrăţită cu Consiliul Regional al Notarilor Curţii de Apel Poitiers, Franţa.

By admin