Alin Stoica a precizat că noile restricții vor intra în vigoare în 48 de ore după atingerea pragului de 7,5 cazuri de infectare/1.000 de locuitori. 

Conform Hotărârii de Guvern, în momentul în care se atinge acest prag, Prefectura are la dispoziție 48 de ore să dea o nouă hotărâre aprobată de CMBSU pentru a intra pe scenariul următor, a spus Stoica duminică, la un post TV. 

Cum vor funcționa mijloacele de transport în comun de duminică. Prefectul Capitalei, detalii despre PROGRAM și CONTROALE

În privința închiderii școlilor, Prefectul a spus că acest scenariu este luat în calcul doar dacă Bucureștiul intră în carantină”Activitatea școlilor nu va fi afectată de trecerea infectărilor peste 7,5 la mia de locuitori. Scenariul de 7,5 este prevăzut în Hotărârea de Guvern și nu prevede nimic despre școli, doar despre activitatea agenților economici și deplasarea de la domiciliu. Regimul școlilor este stabilit prin Ordinul Comun al Ministerului Educației și Sănătății și acolo se prevede că închiderea lor se produce doar în cazul în care se prevede carantină”, a menționat Stoica.

Duminică, rata de infectare din Capitală a ajuns la 7,02 cazuri la mia de locuitori, crescând față de ziua precedentă, când a fost 6,88. 

 

By admin