Incendiul a izbucnit sâmbătă noaptea în nordul capitalei, în cartierul Shakar-Dara, unde se află autostrada care face legătura între Kabul şi provinciile din nordul ţării, a informat duminică, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian.

“Incendiul s-a declanşat la un camion-cisternă cu combustibil şi apoi s-a extins la alte camioane şi la o benzinărie”, a explicat sursa citată, care a precizat că toate camioanele pot intra în oraş doar după orele 21:00 şi după primirea unui permis.

“În urma incendiului de noaptea trecută, echipele noastre au găsit şapte corpuri carbonizate şi 14 răniţi”, a menţionat Arian, care a precizat că zeci de camioane, printre care şi mai multe camioane-cisternă pline cu combustibil, au fost complet distruse.

Chiar şi duminică dimineaţa de la locul dezastrului continua să iasă fum, iar din multe dintre vehicule nu a mai rămas decât caroseria carbonizată.

Arian a ţinut să precizeze că incendiul “nu a fost un atac terorist”. 

By admin