Turiştii sunt anuntaţi de taxă la recepţia hotelului la care se cazează. Oamenii sunt revoltaţi, iar mulţi au refuzat să plătească în acest weekend, urmând ca sumele să fie achitate de hotelieri.

Cu banii strânşi din această taxă, Primăria Mangalia vrea să modernizeze staţiunile din administrare. Lucrările de modernizare vor începe la sfârşitul fiecărui sezon estival. 

„Se aprobă instituirea taxei speciale de stațiune în municipiul Mangalia, începând cu dată de 01.01.2021. Taxa specială se instituie în vederea promovării turistice a Municipiului Mangalia și a stațiunilor arondate, reprezentând venit cu destinație specială la bugetul local”, se arată în Hotărârea adoptată de Consiliul Local Mangalia.

Documentul specifică că taxa este necesară pentru dezvoltarea destinațiilor turistice și va fi utilizată pentru infrastructură, întreținere și pentru punerea în valoare a patrimoniului turistic.

Taxa va fi achitată la cazare, nu se percepe TVA și urmează să fie înregistrată în contabilitate distinct de pachetul de servicii.

Ce rersoane sunt exceptate de la plată

 – Veteranii de război

 – Văduvele de război și văduvele nerecasatorite ale veteranilor de război

 – Foștii deținuți politici

 – Persoanele cu handicap grav sau accentuat

 – Persoanele încadrate în gradul I de invaliditate

 – Reprezentanții legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat și ai minorilor încadrați în gradul I de invaliditate

 – Posesorii biletelor de tratament emise de Casă Națională de Pensii Publice și Case Teritoriale

 – Persoanele asigurate prin C.A.S. care beneficiază de servicii de tratament pe baza de trimitere medicală

By admin