Întrebată despre legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, Mihăilă a răspuns: ”În primul rând, este un proiect de lege pe care Guvernul l-a transmis spre Parlament. Noi le-am transmis cu observaţii, spunând că poate că nu e oportun, cel puţin în această perioadă, să existe interzicerea acestui cumul de pensie cu salariul. Impactul, însă, în oricare dintre direcţii am merge, probabil, că va fi unul limitat.”

Ministrul a precizat că în sistem sunt 900 de persoane în această situație, dintre care 400 de medici.

”Noi am făcut o analiză şi sunt aproximativ 900 de persoane, cadre medicale, din care puţin peste 400 de medici care se află în această situaţie acum. Dar, din discuţiile pe care le-am avut cu doamna ministru al Muncii, dacă legea trece în această formă, vom găsi forme alternative pentru personalul medical, astfel încât aceşti medici sau acest personal medical care depăşeşte vârsta de pensionare să poată să lucreze în continuare şi să primească pensia. Nu este excepţia, dar nişte forme convenabile”, a mai spus Mihăilă la postul public de televiziune. 

Întrebat dacă se vor găsi alternative sub formă de amendament, ministrul a răspuns că va discuta cu ministrul Muncii şi cu membrii comisiilor din Parlament despre acest lucru, potrivit hotnews.

By admin