„Hristos este doctorul suprem, iar cel ce comentează este un laic care nu poate să înțeleagă ce trăiește un slujitor. Am citit și m-am mirat. Mi-a fost student, dar vrând să dea răspunsuri de tot felul, se încurcă în ele. E treaba medicilor să se implice, noi nu ne amestecăm. Mai mare protecție că a lui Dumnezeu nu putem avea. Nu murim când vrea medicul, ci când vrea Dumnezeu, așa încât să nu amestecăm lucrurile”, a declarat ÎPS Teodosie, luni seară, la o televiziune de știri, potrivit ziare.com.

Comentariile acide ale arhiepiscopului Teodosie vin după ce purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a declarat, în prima zi de Paște, într-un interviu la o televiziune de știri, că vaccinul nu trebuie comparat cu Sfânta Împărtășanie și că preoții care au susținut că „vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie” au făcut o greșeală, mai scrie ziare.com.

Reamintim că și patriarhul BOR, PF Daniel, a vorbit despre vaccinarea COVID-19. Patriarhul Daniel a spus, sâmbătă seară, că este încurajatoare prezența credincioșilor la ceremonia coborârii Sfintei Lumini de la Ierusalim. „Anul trecut au participat doar clericii. Relaxarea a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populația Israelului și este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor”, a spus Preafericirea Sa, potrivit basilica.ro. „Este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor”, a continuat el. „Începând cu 23 mai, sperăm și noi să putem trimite din nou grupuri de pelerini, sigur, de preferință pelerini vaccinați, care să reia vizitele la Locurile Sfinte”.

ÎPS Teodosie se referă la declarația lui Vasile Bănescu, potrivit căreia este „un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivacciniști din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viață noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Hristos, cu un vaccin”.

Este vorba chiar de declarația arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, legată de vaccinarea împotriva COVID-19, susținând că preoții nu sunt medici că să recomande vaccinul și că acest lucru ar fi o depășire a cunoștințelor și atribuțiilor acestora, potrivit ziare.com.

ÎPS Teodosie a mai declarat înainte de Paște și că nu se vaccineaza și că împărtășania este substitut pentru vaccin, motivând refuzul vaccinării prin faptul că suferă de diverse alergii. Acesta a mai spus că nu ar avea de ce să se vaccineze deoarece nu se îmbolnăvește. 

By admin