Lucian Bode: “Chiar dacă am trecut prin boală, am decis să mă vaccinez pentru că eu consider că doar aşa mă pot proteja pe mine, îmi pot proteja familia, îi pot proteja pe cei dragi şi nu în ultimul rând îi pot proteja şi pe angajaţii MAI cu care intru în contact zi de zi. Pentru mine, vaccinul înseamnă viaţă şi siguranţă. Cred în vaccin, cred în oamenii care s-au dedicat ştiinţei, cred în tehnologie, cred în medicii care ne dau o şansă. Sunt Lucian Bode şi mi-aş dori să te am alături în demersul nostru de a stopa această pandemie.”

Ministrul de Interne precizează că perioada în care a avut COVID-19 a fost una dificilă, plină de incertitudini, de nesiguranţă, o perioadă pe care nu ar vrea să o retrăiască, scriu jurnaliștii de la Agerpres.”Aveam însă speranţa că mai devreme sau mai târziu se va descoperi un vaccin. Un vaccin care să ne permită să revenim la normalitate. Iată că acest vaccin a venit, acest vaccin dă rezultate, iar ţările care au reuşit să îşi imunizeze un număr mare de cetăţeni au reuşit să stopeze transmiterea acestei pandemii”

By admin