“Cazul de la “George Bacovia” nu a fost semnalat de către părinți. Mai mult decât atât, părinții nu au depus o sesizare. Am încercat să-i contactez și să îi invit la o discuție. Nu au răspuns. Am primit, însă, un mail pe care mi-e greu să-l cataloghez (…) Mi-au scris că directorul, profesorii și-au făcut datoria, dirigintele… nu au niciun fel de problemă cu chestia asta”, a afirmat ministrul Cîmpeanu, într-o emisiune TV.

Ministrul Educației a mai afirmat că astfel de situații se petrec și pentru că sistemul consilierii este subdimensioant. ”E şi greu să îşi facă treaba pentru că sunt 2.500 de consilieri la 3 milioane de elevi. (…) Consilierul era în şcoală, dar ultima evaluare pe care a făcut-o a fost din anul 2018 în care am văzut un desen în care acel copil pur şi simplu cerea ajutor. Deci acel copil care are acum 12 ani, atunci avea 9 ani. Cred eu că trebuia să dea de gândit consilierului. Am primit mărturii de la elevi şi părinţi care pe mine m-au convins că acele lucruri se întâmplă de mult timp şi atunci când bullyngul se întâmplă de mult într-o şcoală şi consilierul şcolar şi profesorii şi directorul nu spun că nu vor, nu reuşesc să înţeleagă şi să ia măsuri pentru a diminua acest fenomen, nu pot să fii decât trist şi să iei măsurile care se impun”, a afimat Cîmpeanu.

By admin