”Suntem în faţa celui mai provocator mediu de securitate dintr-o generaţie şi NATO a răspuns cu cea mai mare abilitate de adaptare a apărării noastre colective dintr-o generaţie, pentru că, atunci când lumea se schimbă, şi NATO se schimbă”, a declarat Geoană, într-o conferinţă de presă.

La eveniment au fost prezenți și ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, şi preşedintele Comitetului militar NATO, Air Chief Marshal Sir Stuart Peach.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care în țara noastră are loc exerciţiul NATO Steadfast Defender 21. În legătură cu acest exercițiu, adjunctul Secretarului general al NATO a subliniat că acest exerciţiu este ”plănuit de mult timp, nu e direcţionat împotriva nimănui şi este strict defensiv”. ”Nu este doar un exemplu al forţei NATO, ci şi al transparenţei”, a adăugat Geoană. 

Reprezentantul NATO a dat asigurări că, la nevoie, Alianța este capabilă şi pregătită să îşi apere toţi aliaţii, potrivit Agerpres. 

Nicolae Ciucă a vorbit despre implicarea României în ceea ce priveşte apărarea comună în regiune. ”La fiecare summit al Alianţei, după criza din Ucraina, România a venit cu o propunere a întăririi Flancului estic”, a spus ministrul Apărării. 

Citește și: ”Klaus Iohannis, Florin Cîțu, alături de Mircea Geoană, la inaugurarea Centrului NATO pentru Reziliență, propus de România”

By admin