“Primăria Capitalei a marcat azi Ziua Pământului prin participarea la un eveniment organizat în Parcul Natural Văcărești, la care au fost prezenți președintele României, Klaus Iohannis, ministrul Mediului, Tanczos Barna și reprezentanți ai mai multor instituții publice și organizații neguvernamentale. Ne propunem, după preluarea de la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, să finalizăm planul de management, să derulăm activități de igienizare, întreținere și pază, să ne ocupăm de infrastructura de vizitare – cu alte cuvinte, să pregătim o experiență cât mai plăcută pentru toți cei care vor să vină în Parcul Natural Văcărești. Ne dorim să transformăm acest Parc într-o zonă de referință pentru spațiul verde urban al Capitalei, o zonă educativă pentru copii și recreativă pentru familii. Apreciez faptul că evenimentul de azi a avut loc în prezența președintelui României, Klaus Iohannis și a ministrului Mediului, Tanczos Barna, considerând acest lucru o dovadă a interesului major al administrației centrale pentru problematica de mediu din București”, spune Nicușor Dan, în mesajul citat. 

By admin