În dosarul deschis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie au fost efectuate nouă percheziţii în Geoagiu şi Sebeş, suspecţii fiind acuzaţi de comiterea unor infracţiuni de tentativă la furt calificat, furt calificat de catalizatoare auto şi distrugere.„În cadrul activităţilor au fost ridicate mijloace materiale de probă (obiecte folosite la tăierea elementelor de caroserie ale autoturismelor, catalizatoare auto etc.) ce urmează a fi evaluate în cadrul probatoriului. Faţă de patru dintre cei bănuiţi de comiterea faptelor, bărbaţi cu vârste cuprinse între 36 şi 48 de ani, din municipiul Sebeş şi oraşul Geoagiu, a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore”, a precizat IPJ Hunedoara.Cei patru bărbaţi sunt bănuiţi de comiterea, în perioada aprilie – iunie 2021, a mai multor fapte de furt calificat de catalizatoare ale unor autoturisme parcate pe raza unor localităţi din judeţul Hunedoara şi a altor judeţe.Modul de operare consta în tăierea catalizatoarelor de la autoturisme şi sustragerea acestora, în vederea comercializării. Unele dintre autoturisme au fost avariate, fiind răsturnate pentru a facilita sustragerea respectivelor elemente.În acest caz, poliţiştii continuă activităţile investigative, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor patru suspecţi şi a recuperării prejudiciului.

By admin