“Vom face 200 de milioane de vaccinuri în primele 100 de zile de mandat”, a declarat preşedintele democrat în prima sa conferinţă de presă. Pe 18 martie, el anunțase că obiectivul a 100 de milioane de vaccinări în primele 100 de zile ale mandatului său va fi atins în cea de-a 58-a zi de mandat, notează Agerpres.”Ştiu că este ambiţios. De două ori faţă de obiectivul nostru iniţial. Dar nicio altă ţară din lume nu s-a apropiat de ceea ce facem noi. Cred că o putem face”, a mai adăugat președintele american.

Joi dimineaţă, Casa Albă a anunţat implementarea unui plan de 10 miliarde de dolari pentru corectarea inegalităţilor de acces la vaccin, care afectează în special minorităţile etnice.

Obiectivul este de a ajunge la ”cele mai afectate şi cele mai vulnerabile populaţii, populaţiile cu cel mai mare risc” de infectare cu noul coronavirus, a menţionat preşedintele Biden.

By admin