Administraţia domeniului schiabil Sinaia a anunțat luni după amiază că sezonul de schi a fost închis, deşi iniţial se anunţase că pârtiile rămân deschise până la finalul săptămânii. 

„Ştim că v-am promis că sezonul de schi va rămâne deschis până duminică, 9 mai. Din păcate, nu ne putem onora promisiunea. Din cauza unor probleme tehnice la Gondola Sinaia, suntem nevoiţi să punem punct azi şi să încheiem acest sezon, pentru ca instalaţiile să intre în revizie generală”, au anunțat, luni după amiază, pe Facebook, administratorii domeniului schiabil al staţiunii Sinaia.  Problemele tehnice la Gondola Sinaia au apărut încă de la orele prânzului, când și vânzarea biletelor a fost oprită. Pe de altă parte, pe lângă problemele tehnice, temperaturilor ridicate din ultima perioadă, stratul de zăpadă şi calitatea acesteia nu mai permit amenajarea corespunzătoare a pârtiilor, au anunțat administratorii. 

By admin