Seniorii se pregătesc să iasă din nou în stradă. Protestul organizat de Alianţa Europensionarilor din România şi Sindicatul Judeţean al Pensionarilor (SJP) Vâlcea, membri fondatori ai Federaţiei Naţionale ”Solidaritatea Pensionarilor din România” (FNSPR), se va derula sub titulatura ”Stopaţi deprecierea alarmantă a nivelului de trai al pensionarilor, aflat în prezent sub limita subzistenţei pentru un număr mare de pensionari”.

La evenimentul de mâine sunt așteptate să participe maximum 100 de persoane, se arată într-un comunicat de presă al organizației sindicale.

Potrivit comunicatului, acţiunea de protest va avea loc după următorul program:

– între orele 11:00 – 12:00 – Ministerului Muncii

– între orele 13:00 – 14:00 la Preşedinţia României – perimetrul statuii Leul

– orele 15:00 – 16:00 la sediul central al PNL

Sindicaliștii îi acuză pe guvernanți de nerespectarea legii care prevede creșterea punctului de pensie şi de “încălcarea flagrantă” a legii privind indexarea pensiilor cu rata de creştere a inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie, ambele legi fiind promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Reprezentanții sindicali susțin, de asemenea, că programul guvernului este unul de austeritate, care ”va duce la o sărăcire aspră a populaţiei în general şi a pensionarilor în special”.

Protestul de mâine vizează şi lipsa de implicare a Ministerului Muncii privind primirea FNSPR în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice (CNPV), mai arată sursa citată. 

By admin