Protestul este organizat de Alianţa Europensionarilor din România şi Sindicatul Judeţean al Pensionarilor Vâlcea, membri fondatori ai Federaţiei Naţionale ”Solidaritatea Pensionarilor din România”. (FNSPR). 

La protest sunt aşteptate maximum 100 de persoane, iar evenimentul se va derula sub titulatura ”Stopaţi deprecierea alarmantă a nivelului de trai al pensionarilor, aflat în prezent sub limita subzistenţei pentru un număr mare de pensionari”, a transmis organizația sindicală într-un comunicat.

Acţiunea de protest va avea loc după următorul program: între orele 11:00 – 12:00 în faţa Ministerului Muncii; între orele 13:00 – 14:00 la Preşedinţia României – perimetrul statuii Leul; între orele 15:00 – 16:00 la sediul central al Partidului Naţional Liberal.

Printre altele, sindicaliștii îi acuză pe guvernanți de nerespectarea legii care prevede creșterea punctului de pensie şi de încălcarea flagrantă a legii privind indexarea pensiilor cu rata de creştere a inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie, ambele promulgate de președintele Klaus Iohannis.

FNSPR susține și că programul guvernului este unul de austeritate, care ”va duce la o sărăcire aspră a populaţiei în general şi a pensionarilor în special”.

Protestul de vineri vizează şi lipsa de implicare a Ministerului Muncii privind primirea FNSPR în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice (CNPV), potrivit Agerpres. 

 

 

By admin