Prefectul Alin Stoica a precizat că amenzile au fost date în special organizatorilor. „Nu le-aş face eu publicitate, evident că au fost identificaţi, nu aş dori să-i numesc, au fost şi din zona politică”, a spus Alin Stoica.

Potrivit acestuia, printre motivele pentru care au fost aplicate amenzile se numără încălcarea prevederilor privind interzicerea deplasării persoanelor în afara locuinţei după ora 20.00. „De asemenea, hotărârea din Legea 55 cu privire la organizarea manifestaţiilor a fost şi ea încălcată, pentru că au fost peste 100 de oameni. Din informaţiile pe care le am, au fost aproximativ până în 800 de oameni în tot Bucureştiul, au fost în mai multe puncte”, a declarat Alin Stoica, pentru Agerpres.

El a menţionat că protestul nu avea cum să fie unul autorizat, deoarece s-a desfăşurat în perioada în care sunt interzise deplasările din locuinţă.

Prefectul a arătat că noile măsuri impuse au ca scop protejarea sănătăţii. „Important este, cred eu, să le transmitem oamenilor că respectarea acestor măsuri are ca scop nu îngrădirea unor libertăţi, pentru că, de fapt, asta au reclamat – că s-au îngrădit libertăţi, nu acesta e scopul măsurilor, ci protejarea sănătăţii oamenilor şi, dacă ne pasă de bucureşteni, trebuie să avem acest mic disconfort. (…) Sunt milioane de oameni care respectă aceste reguli şi cărora le mulţumim că se conformează în mod voluntar regulilor respective”, a afirmat Alin Stoica.

El a anunţat că, dacă incidenţa infecţiilor cu SARS-CoV-2 va depăşi 7,5 la mia de locuitori, va fi convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă pentru a pune în aplicare măsurile prevăzute în această situaţie, potrivit AGERPRES.

Precizările Jandarmeriei București

„În legătură cu adunarea publică desfășurată în Capitală, în zona Piața Universității și Piața Victoriei, pe timpul nopții, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

Am asigurat, permanent, măsurile de ordine și siguranța participanților la această manifestație. Prin elementele noastre de dialog, am adus la cunoștință prevederile legale în vigoare și am îndemnat la respectarea lor. 

Totodată, Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în prezent, 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.000 de lei, astfel:

– 26 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, pentru nerespectarea interdicției de a părăsi locuința în intervalele orare în care deplasarea a fost restrânsă pe timpul stării de alertă, în valoare totală de 13.000 lei;- 3 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară de către participanți, în valoare totală de 1.000 de lei.

În continuare, vom continua vizionarea imaginilor operative, pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat legea, a anunțat Jandarmeria, luni.

By admin