Premierul Florin Cîțu a anunțat principalele reguli asupra cărora s-a căzut de acord cu reprezentanții cultelor pentru sărbătorile pascale.

„Respectarea regulilor pe care le avem: distanțare socială, mască, dezinfectant. În acea noapte e foarte important să păstrăm aceste reguli. Cred că de acum lucrurile sunt foarte clare. (…) Este o noapte specială

Mulțumim sincer reprezentanților cultelor pentru implicarea în campania de vaccinare și am cerut susținerea în continuare, ca să avem o campanie de vaccinare de succes”, a anunțat premierul într-un briefing de presă, miercuri, după întâlnirea cu reprezentanții cultelor și ședința de guvern.

Florin Cîțu a explicat cum se vor implica reprezentanții cultelor: „Prin informare, bineînțeles. Am avut chiar un exemplu, un reprezentant al unui cult mi-a spus că a luat legătura imediat cu prefectul și a făcut o listă cu enoriașii, cine vrea să se vaccineze. Sunt mai multe modalități.  Important este că se implică activ și au răspuns pozitiv la cerința noastră.  Cu totții dorim să avem campanie de vaccinare de succes, pentru că n-ar mai fi nevoie de aceste decizii (ale CNSU-n.red.) pentru o anumită noapte. Am putea reveni la viața normală fără aceste decizii ae CNSU, să ne dea voie sau nu să facem ceva”.

Premierul, întrebat dacă aceștia vor vorbi cu oameni la slujbe, a menționat că nu a cerut „astfel de detalii, au spus că susțin campania de vaccinare și că vor duce mai departe mesajul despre beneficiile vaccinării”.

Anterior ieșirii la declarații, premierul a notat într-un mesaj pe Facebook: „Am avut astăzi o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai cultelor religioase din România, în perspectiva Sărbătorilor Pascale şi a altor momente religioase importante din perioada următoare. Am punctat faptul că la nivelul Guvernului nu dorim să intervenim în nici un fel în desfăşurarea tradiţională a sărbătorilor religioase şi nu avem în vedere să introducem măsuri suplimentare faţă de cele existente. Aşa cum am stabilit în Guvern în urma consultărilor cu reprezentanţii cultelor religioase, va fi permisă circulaţia persoanelor în noaptea de Înviere, respectiv 1 mai-2 mai 2021, precum şi în noaptea de 8 mai – 9 mai 2021 (sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramadan), pentru participarea credincioşilor la slujbele religioase. Acestea vor putea fi organizate atât în interiorul, în exteriorul lăcaşelor de cult, sau simultan, în condiţiile sanitare cunoscute pentru protejarea sănătăţii oamenilor”.

Florin Cîțu s-a întâlnit, miercuri, de la ora 11.30, cu reprezentanții cultelor religioase din România, potrivit agendei oficiale publicate de Guvern. La întâlnirea de la Palatul Victoria au fost prezenți și președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu, precum și reprezentanți din Ministerul Afacerilor Interne.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat anterior cum vor decurge slujbele în următoarea perioadă pascală, în Noaptea de Înviere și regulile ce trebuie respectate.

Citește și Klaus Iohannis, despre restricțiile din Noaptea de Înviere: „Creștinii vor putea să participe la slujbe. Biserica va organiza așa cum este datina”

Patriarhia Română a publicat deja un set de reguli privind participarea credincioșilor la slujbele din perioada pascală. Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis marți, 20 aprilie, recomandări pentru organizarea slujbelor religioase în perioada 24 aprilie – 7 mai 2021. Au fost făcute precizări privind procesiunile de Florii, Deniile, sosirea Luminii Sfinte și Învierea, dar și referitoare la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.

Potrivit acestora, regulile ce trebuie respectate de români în următoarele zile, la sărbătorile de Paște sunt:

1. Sfintele slujbe pot fi oficiate atât în interiorul cât și în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară,2. Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari pentru a asigura că normele sanitare sunt respectate,3. Preoții vor aduce, din timp, la cunoștința credincioșilor programul evenimentelor religioase și prezentele recomandări,4. Preoții vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcașul de cult și vor marca locurile în care pot sta credincioșii,5. Pentru a evita aglomerația, credincioșii vor participa la slujbă la bisericile din apropierea locuinței,6. În interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor ,7. În noaptea de 2 mai, restricțiile de noapte vor fi ridicate, astfel că oamenii pot circula doar pentru a participa la sfintele slujbe,8. Credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea Sfintei Lumini, păstrând distanța de 1,5 m între persoane.

 

By admin