El a adăugat că, într-o lume în schimbare, Uniunea Europeană trebuie să rămână fidelă obiectivelor părinţilor fondatori: “Răspunsul la provocări nu este în niciun caz simplu iar statele membre, instituţiile europene au responsabilitatea să facă Uniunea Europeană mai puternică, atât intern, cât şi ca actor global. Este, deci, important ca Uniunea Europeană să îşi consolideze capacităţile de previziune, astfel încât Uniunea Europeană să fie pregătită pentru viitor”.În alocuțiunea susținută, Klaus Iohannis a vorbit și despre modul în care vede Uniunea Europeană în viitor.”Dacă luăm azi cele mai bune decizii, într-o manieră coezivă şi incluzivă, Uniunea pe care o văd eu în aproximativ zece ani este una unită şi coerentă, care construieşte şi realizează iniţiative, alături de parteneri ce gândesc asemenea – ţări, organizaţii, alte părţi implicate -, o uniune deschisă şi care investeşte în extinderea fundamentului pentru o comunitate globală construită pe democraţie, stat de drept şi drepturile omului. Văd o Uniune care va deveni mai receptivă şi care va acţiona în baza solidarităţii”, a mai spus președintele, citat de Agerpres.

By admin