Jurnalistul Roman Protasevici, de 26 de ani , este cofondatorul canalului de opoziție Nexta din Belarus, a fost deja reținut de autoritățile belaruse. Jurnalistul riscă pedeapsa capitală, în ultima țară din Europa care mai practică această sentință.

Aparatul de zbor a fost forţat să aterizeze în Minsk, duminică, iar la bordul său erau 171 de oameni, printre care și 5 români. 

Şi lidera democraţilor din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a scris pe Twitter: „Regimul Lukashenko a pus în pericol viaţa pasagerilor de la bordul avionului. De acum pentru nimeni nu mai este sigur sa zboare deasupra Belarusului. Avem nevoie de o reacţie internaţională”.

Belarus A DETURNAT un avion Ryanair, cu peste 170 de oameni la bord, printre care și 5 ROMÂNI – UNDE a fost forțat să aterizeze

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a catalogat drept „inacceptabil” incidentul cu avionul de pasageri forţat să aterizeze în Belarus, îndemnând autorităţile de la Minsk să permită plecarea tuturor persoanelor aflate la bord.

„Este total inacceptabil să fie forţat să aterizeze la Minsk un avion al companiei Ryanair care efectua o cursă de la Atena la Vilnius”, a declarat Ursula von der Leyen, prin Twitter.

„Toţi pasagerii trebuie să aibă permisiunea de a continua călătoria spre Vilnius imediat şi trebuie să le fie garantată siguranţa. Orice încălcare a reglementărilor internaţionale de transport aerian trebuie să suporte consecinţele”, a avertizat atenţia Ursula von der Leyen.

It is utterly unacceptable to force @Ryanair flight from Athens to Vilnius to land in Minsk. ALL passengers must be able to continue their travel to Vilnius immediately and their safety ensured.Any violation of international air transport rules must bear consequences.

— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) May 23, 2021

„Guvernul din Belarus este responsabil de securitatea tuturor pasagerilor şi a aparatului de zbor. Toţi pasagerii trebuie să îşi poată continua imediat călătoria”, a scris pe Twitter şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, care adaugă că este „total inadmisibil”.

Closely following developments around today’s @Ryanair flight from Athens to Vilnius, which was forced to land in Minsk over an alleged security threat. This is totally inadmissible. (1/2)

— Josep Borrell Fontelles (@JosepBorrellF) May 23, 2021

Polonia. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a calificat gestul drept „un act de terorism de stat”. El a scris pe Twitter că i-a cerut preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, ca UE să discute de luni despre „sancţiuni imediate” împotriva Belarusului, adăugând că arestarea opozantului „nu poate rămâne nepedepsită”.

Franţa a acuză la rândul său „deturnarea” avionului de către autorităţile din Belarus şi cere „un răspuns ferm şi unit” al celor 27 de state membre ale UE.

„Deturnarea de către autorităţile belaruse a unui zbor Ryanair este inacceptabilă. Este indispensabil un răspuns ferm şi unit al europenilor”, a scris pe Twitter şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian.

De asemenea, Germania, prin vocea unui înalt oficial al Ministerului de Externe, a cerut „o explicaţie imediată” de la Belarus.

Lituania. Și președintele lituanian Gitanas Nauseda a condamnat acțiunile Belarusului și a cerut eliberarea lui Protasevici.

„Fac apel la aliații NATO și UE să reacționeze imediat la amenințarea reprezentată de regimul din Belarus pentru aviația civilă internațională. Comunitatea internațională trebuie să ia măsuri imediate pentru ca acest lucru să nu se repete”, a spus Nauseda, citat de Reuters.

 

 

 

 

 

 

By admin