În seara zilei de 15 aprilie 2019, ofițerul Adrian Bărbulescu, i-a trimis mesaje de amenințare Emiliei Șercan, cu ajutorul unui telefon cumpărat cu doar câteva zile înainte și o cartelă prepay, scriu jurnaliștii de la Pressone.

Mai întâi, polițistul i-a scris pe facebook messenger 5 mesaje, de pe un cont fals, dar pentru că ziarista nu răspundea, ofițerul i-a trimis un SMS, după ce a primit numărul ei de la un coleg.

În mesaj, acesta îi cerea Emilie Șercan să oprească toate investigațiile, altfel urmează calvarul.Ultimele 12 cuvinte, care nu au fost niciodată date publicității, au fost descrise de procurori, în rechizitoriu, drept „acte de violență” prin care jurnalista a fost amenințată că îi „va fi suprimată viața”. Totul, în contextul în care jurnalista scria, în acea vreme, despre plagiatele de la Academia de Poliție. La scurt timp, Bărbulescu i-a scris rectorului Adrian Iacob.

“Bărbulescu: I-am transmis ceva de forță, se va gândi mult timp la ce i-am scris :)).

Iacob: Super!”

Pe 19 aprilie, ofițerul a plecat la părinții lui, în Slatina. A trecut pe la unul dintre prietenii săi, și el polițist, căruia i-a povestit ce a făcut, iar pe drum i-a spus și iubitei. Cinci zile mai târziu, a fost ridicat de polițiști și adus în Capitală la audieri. Pe drum, acesta a trimis mesaje disperate rectorului și prorectorului în care le cere ajutorul.

“Bărbulescu: De avocat de unde fac rost? Stau 24 de ore? Iacob: Chiar nu știu acum! Ce scandal va urma! Vai de capul meu! Te audiază! Le spui adevărul! Inițiativa ta, de care nu a știut nimeni! B: Sunt suspect. Au probe. Învățați-mă până ajung la București. Că nu vreau să bag pe nimeni.(…) I: Probe au, altfel nu te ridicau(…) B: Vă iubesc ca pe tatăl meu(…) I: Noi, Academia, va trebui să ne disociem de fapte”, sunt câteva dintre mesajele schimbate de ofițer și rector.

La câteva săptămâni, ofițerul a recunoscut faptele în fața procurorilor, într-un acord încheiat cu ei, în baza căruia, în decembrie 2019 a fost condamnat la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Iacob și Marcoci au fost condamnați recent de magistrații de la Curtea de Apel București la câte 3 ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la șantaj și s-au ales cu o serie de interdicții în următorii ani, însă decizia nu este definitivă. 

By admin