Actul normativ prezentat de ministrul Muncii Raluca Turcan, în momentul punerii în dezbatere publică, le ofera angajaților posibilitatea de lucra peste vârsta legală de pensionare, până la 70 de ani. Pentru cei din sectorul public, opțiunea vine la pachet cu obligația de a renunța la pensie pe perioada de prelungire a activității în câmpul muncii.

Și angajații din mediul privat pot lucra până la 70 de ani, dacă angajatorul dorește prelungirea contractului și pot beneficia, în paralel, și de pensie.

Vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturi de autor, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate, membrii Academiei Române, persoanele din cadrul autorităţilor administrative autonome sau instituţiilor publice care la data intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mandat, cu o perioadă prevăzută de lege (de exemplu, parlamentari, primari, consilieri).

By admin