“Am venit să depunem o scrisoare. Printre revendicările noastre se numără inițierea unui proiect legislativ prin care dorim mai multe zile de școală. În prezent, România are 165 de zile de șocală, suntem codași în Europa. În Italia sunt 200 de zile de școală pe an. Dorim, de asemenea, egalitate între liceele tehnologice și cele teoretice (…) și începerea anului școlar 2021-2022 pe 1 septembrie, cu atât mai mult cu cât educația a stagnat anul în perioada asta din cauza pandemiei de COVID”, a declarat, pentru Realitatea PLUS, vicepreședintele Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov. 

Potrivit acestuia, perioada prin care am trecut din cauza pandemiei de Covid-19, și care nu s-a încheiat încă, “a fost foarte tristă, în general, însă mai ales pentru cei din mediul rural, care nu au avut acces la educație”.

Reprezentantul elevilor a puctat că, neavând acces la educație, copiii au abandonat școala sau intenționează să o facă. 

“Sperăm să schimbam ceva prin această scrisoare. În alte țări s-a putut. Putem lua exemplul lor”, a mai spus acesta.

Acţiuni similare desfășoară, astăzi, şi asociaţiile elevilor din Maramureş, Bacău, Mureş, Vâlcea, care vor depune acelaşi colet, către acelaşi destinatar. 

 

By admin