Secretarul de stat Raed Arafat spus, vineri, că pentru a nu ajunge la răspândirea exponențială a coronavirusului, acum este foarte importantă respectarea regulilor de distanțare, de igienă și purtarea măștii, și nu neapărat întoarcerea la o eventuală stare de urgență.

„Nu neaparat starea de urgență este problema, oamenii sa respecte regulile sa nu ajungem sa impactam sistemul sanitar foarte grav

Da, este e un risc sa ajungem la o situatie mai grava decât inainte, este un risc sa ajungem la o situatie in care sa creasca din nou numarul cazurilor de terapie intensiva. Este un risc să ajungem la o răspândire exponențială. Astea sunt riscuri reale, pe care le discutăm cu colegii medici epideimologi, infecționiști”.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat că toți membrii comitetului științific pentru epidemia de coronavirus sunt foarte îngrijorați că populația nu respectă regulile, ceea ce ar putea duce la o răspândire exponențială a coronavirusului.

„Am avut azi (vineri – n.red.) o ședință a Comitetului tehnico-științific și toți la unison, nu este unul care să zică stați liniștiți, să nu se exagereze! Toată lumea este îngrijorată că populația nu respectă, fără să generalizăm. Dar o parte nu respectă regulile compensatorii ca să putem relaxa: purtarea măștii în spațiile închise și în transportul în comun, spălatul și dezinfectatul mâinilor, distanțarea, care este foarte importantă. Vedem inclusiv la unele terase că oamenii nu respectă regulile, chiar stau mai aproape unul de celălalt și sunt și în număr mai mare. Acestea sunt observabile, oamenii le văd.

Acest lucru poate duce la creșterea numărului infectiilor si automat la transmitere și către grupurile vulnerabile, către bătrâni, către persoane cu comorbidități si sa creasca numărul cazurilor în spitale, în Terapie Intensivă în mod deosebit”, a explicat Arafat, într-o intervenție telefonică în emisiunea „Lupta pentru România”, de la Realitatea PLUS.

By admin