Raluca Turcan a explicat din ce cauze a crescut atât de mult deficitul în sistemul de pensii. 

”Dacă nu facem reforma în sistemul public de pensii și în cel al salarizării din sistemul public, vom ajunge ca aceste două sisteme să nu mai poată fi sustenabile. Eu, ca stat, îmi fac datoria să mă gândesc și cu cât pot finanța an de an aceste sisteme. 

La pensii, lucrurile sunt dificile. Se plătesc, dar cu ce costuri? Ca să le plătim, transferăm 16 miliarde de lei la bugetul asigurărilor sociale, bani pe care trebuie să îi luăm de undeva. Având deficit, nu producem cât cheltuim și trebuie să ne împrumutăm. La începutul anului 2019, deficitul era de 3,2 miliarde și aveam obligația de a finanța Pilonul II de pensii cu aproximativ 9,7 miliarde. Am operat majorări de pensii, fără reformarea sistemului, și normal că presiunea cheltuielilor a crescut. Dacă nu veneam noi la guvernare și pensiile creșteau cu 40% din septembrie, ar fi fost, față de cât plătim acum la sistemul de pensii – 90 de miliarde, un efort financiar de peste 40 de miliarde. La anul am fi ajuns la un efort financiar total de aproximaativ 152 de miliarde. Asta în condițiile în care, în câțiva ani, încep să iasă la pensie cei care s-au născut între anii 66-69 și vor veni suplimentar în sistem față de cei aproximativ 200.000 care ies anual la pensie. În următorii zece ani, vom avea în plus 1,8 milioane de pensionari. Acum, nouă salariați plătesc pentru zece pensonari.

Procesul de reformă este unul de durată. În 2-3 ani se vor simți și echitatea, și contributivitatea, și sustenabilitatea constantă în acest sistem”, a explicat ministrul Muncii. 

Întrebată dacă guvernul are în plan creșterea vârstei de pensionare, Turcan a dat asigurări că nu și a explicat motivele pentre care nu se dorește acest lucru. 

”S-a vehiculat creșterea forțată a vârstei de pensionare. Nu o creștem special pentru că în România speranța de viață la naștere, speranța de viață la vârsta pensionării și calitatea vieții active sunt sub media UE. Până să ajungă să crească vârsta de pensionare, așa cum au făcut celelalte țări din UE, România are de parcurs această etapă în care, pe de-o parte, stimulezi să rămâi în activitatea profesională și, prin alte măsuri de creștere a ocupării, de îmbunătățire a asistenței sociale, să ajuți și calitatea vieții profesionale să fie una cel puțin la nivelul mediei UE”, a spus ministrul Muncii. 

By admin