Polițiștii de la Rutieră au dat, doar în primele 4 luni ale acestui an, 97 de amenzi administratorilor drumurilor publice. Anul trecut, când volumul de trafic a fost mai redus din cauza pandemiei, s-au dat 204 sancțiuni, iar în 2019, 308.

”Toate aceste probleme, lipsa marcajelor sau marcajele degradate pun în pericol viețile tuturor participanților la trafic, atât a conducătorilor auto, cât și a celorlalți participanți, pietoni, bicicliști etc. Așa cum avem și cazul de față, avem o trecere de pietoni unde marcajul este aproape în totalitate degradat, ba, mai mult, panoul care semnalizează și ne anunță o trecere de pietoni este acoperit aproape în întregime de crengile copacilor”, a explicat pilotul Sorin Ene. 

Și specialiștii europeni atrag atenția, în rapoartele anuale pe care le fac, că, printre factorii care duc la producerea accidentelor rutiere, se numără administrarea defectuoasă a drumurilor publice, a lucrărilor și lipsa infrastructurii. 

În România, în fiecare an, mor aproape 2.000 de oameni și peste 8.000 sunt răniți grav în accidente.

Din 2019 până în prezent, cele mai multe accidente rutiere grave au avut loc pe DN1, DN2, DN6 și DN7. Potrivit Poliției Române, acestea sunt cele mai periculoase șosele. 

”Întotdeauna în România vor muri mai mulți oameni de DN-uri și drumurile județene decât pe autostrăzi și drumuri exprese, în primul rând pentru că rețeaua e mai extinsă, dar și pentru că aceste drumuri secundare și terțiare sunt mult, mult, mai mai nesigure tocmai pentru că nu sunt făcute cum trebuie, n-au elemente de siguranță, sunt drumuri 1+1, deci coliziunile frontale sunt la ordinea zilei, pietonii nu sunt protejați”, a spus și Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura, pentru Realitatea Plus. 

În timp ce experții în domeniu atrag atenția că e nevoie de un efort guvernamental și de investiții masive pentru ca românii să fie în siguranță pe șosele, statul pierde bani pe alte căi. De exemplu, fostul șef al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, Bogdan Bratu, a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul General pentru înșelăciune. Potrivit anchetatorilor, acesta a prezentat la angajare, în 2014, o diplomă de licență falsă, desființată ulterior de instanță. Astfel, prejudiciul adus Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere se ridică la un milion de lei, leafa primită în toți acești ani de Bratu. 

CELE MAI PERICULOASE ȘOSELE, între 2019 și 2021: 

– DN1 București-Borș- DN2 București-Siret- DN6 București-Cenat- DN7 București-Nădlac

 

 

By admin