La Spitalul Județean din Galați, operațiile pacienților cu boli cronice sunt anulate. Asta pentru că oxigenul este folosit pentru pacienții COVID, iar secția de Terapie intensivă a spitalului este plină de bolnavi.

Decizia a fost luat ca urmare a unor perturbări ale debitului de oxigen. Mai exact, acest gaz este transportat către secții prin conducte superdimensionate, comparativ cu numărul de pacienți care au nevoie de terapie cu oxigen. De altfel, potrivit medicilor, în prezent sunt spitalizați 16 pacienți. A fost creat și un compartiment pentru pacienții cu Covid-19 la etajul 1 al unității medicale. 

În prezent, sunt internați 40 de pacienți, dintre care 24 cu necesar mare de oxigen, însă mai sunt și alte secții care au nevoie de oxigen. 

Pentru remedierea problemelor, Consiliul Județean Galați a pus bazele unui proiect ce prevede supradimensionarea acestor conducte care transportă oxigenul către paturile bolnavilor 

By admin