Potrivit autorităților, punctele de vaccinare sunt deschise în fiecare zi de luni până duminică, între orele 08:00-20:00, iar vaccinurile folosite pentru imunizare sunt Pfizer, Modernă și Astrazeneca.

Vârstnicii peste 65 de ani se pot vaccina la liber la orice ora din timpul programului de vaccinare, iar persoanele cu vârstă până în 65 de ani după ora 14:00. În cadrul centrului de vaccinare de la Romexpo este permis accesul auto până în față acestuia, fiind asigurate și locuri de parcare.

„Vaccinarea și respectarea în continuare a măsurilor de prevenție recomandate de specialiști reprezintă singurele soluții prin care putem stopa răspândirea virusului în comunitate. Sănătatea noastră, a tuturor, depinde de numărul celor care se vaccineaza și care conștientizează că numai așa putem opri pandemia și ne putem relua viață normală”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Totodată, autoritățile au mai anunțat și deschiderea primului centru drive-thru din Sectorul 1, acesta fiind amenajat în parcarea Metro Băneasa.

Cei care doresc să se vaccineze o pot face de luni până sâmbătă între orele 08:00-20:00, iar duminică între orele 08:00-18:00.

By admin