„În perioada lunilor următoare este foarte probabil că şi această boală, COVID-19, va căpăta în viitor un caracter sezonier ca orice altă viroză respiratorie dată de infecţia cu coronavirusurile comunitare – deci se aşteaptă ca în perioada sezonului rece să avem o creştere a numărului de cazuri, cu atât mai mult cu cât numărul celor receptivi încă la această infecţie va fi mare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, șeful Comitetului național pentru campania de vaccinare (CNCAV), marţi, în conferința de presă privind epidemia de COVID-19, la Palatul Victoria.

Medicul militar a reamintit cât de importantă e vaccinarea împotriva COVID-19 în acest context, mai ales a celor din categoriile vulnerabile, care vor fi cel mai afectați pe viitor.

Valeriu Gheorghiță a subliniat că „odată cu apariţia unor tulpini virale mutante, trecerea prin boală nu ne mai oferă protecţie semnificativă. Tocmai de aceea avem nevoie de vaccinare, pe de o parte pentru a creşte numărul de persoane care nu mai sunt receptive la boală şi pe de altă parte pentru a creşte protecţia faţă de aceste noi tulpini virale mutante. Este important să înţelegem că pandemia nu s-a terminat şi avem nevoie de consolidarea acestui tip de răspuns foarte bun din punct de vedere epidemiologic”.

„Cred că o boală prevenibilă prin vaccinare, cum este în momentul de faţă COVID-19, este trist că constaţi că sunt în continuare oameni care, din păcate, îşi pot pierde viaţa din cauza acestei boli, în condiţiile în care avem la îndemână un vaccin care este sigur, care şi-a dovedit eficienţa. Sunt peste 1,5 miliarde de doze administrate la nivel global, datele sunt cât se pate de solide şi nu mai avem motive să propagăm tot felul de idei legate de siguranţa şi de eficienţa acestor vaccinuri”, a mai declarat șeful CNCAV.

By admin