Această nouă măsură iniţiată de guvernul social-democrat al premierului Mette Frederiksen pentru a descuraja migraţia prevede inclusiv posibilitatea ca solicitantul de azil să rămână în ţara terţă chiar dacă obţine în cele din urmă statutul de refugiat, relatează HotNews.ro.Proiectul de lege a fost adoptat cu o lară majoritate. Vorbim despre 70 de voturi „pentru” şi 24 „împotrivă”, fiind susţinut puternic de dreapta şi de extrema-dreaptă, în ciuda opoziţiei anumitor formaţiuni de stânga.„Dacă aplici pentru azil în Danemarca, ştii că vei fi trimis într-o ţară din afara Europei. Prin urmare, sperăm că persoanele vor înceta să mai ceară azil în Danemarca”, susține reprezentantul pe imigraţie al partidului de guvernământ, Rasmus Stoklund, într-o declarație susținută înaintea votului din Parlament.Danemarca este o țară cunoscută pentru politicile sale dure privind migraţia din ultimii peste zece ani. Țara şi-a stabilit ca obiectiv să nu mai primească solicitanţi de azil, urmărind în schimb să accepte refugiaţi numai în cadrul sistemului de cote al ONU.

By admin