ANM a emis o noua atentionare meteo cod galben de ninsori si viscol. Din aceasta noapte, pana maine la ora 18.00, in Maramureș, precum și în Munții Apuseni și în Carpații Orientali va ninge în general moderat cantitativ și local se va depune strat de zăpadă mai consistent.

La altitudini în general de peste 1500 m vântul va avea intensificări, temporar cu rafale de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată. In acelasi timp, aria precipitațiilor se va extinde treptat, la început în regiunile vestice, nord-vestice, apoi și în centru și în nord-est.

La munte vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, iar în zonele mai joase de relief vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și trecător ploaie. Pe alocuri se va forma polei. Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunior, cu viteze mai mari în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea, unde local vor fi rafale în general de 50…60 km/h, amplificând senzația de frig. Astazi si maine, vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor, pe alocuri geroasă In aceasta noapte în sud. Din noaptea de vineri spre sâmbătă și pe parcursul zilei de sâmbătă vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, mai ales lapoviță și ninsoare la munte și predominant ploi în zonele joase. Pe alocuri se va depune polei. 

By admin